Spune ce idee de afacere ai, iar noi îți spunem ce cărți să citești ca să o realizezi

...

Știai că cărțile contribuie la îmbunătățirea funcționalității creierului, dezvoltarea vocabularului, rafinarea vorbirii, lărgirea perspectivelor, ajutându-l pe cititor să îi înțeleagă mai bine pe cei din jur și să își dezvolte abilitățile sociale, precum și să gândească abstract?

Știai asta deja, la sigur. Dar noi nu venim cu teorie care sună bine și e greu de implementat, dar cu sugestii practice care izvorăsc din studii serioase.

Cum ar fi cel al profesorului Keith Oatley din cadrul Departamentului de Dezvoltare Umană și Psihologie Aplicată de la Universitatea din Torontom de exemplu, care și-a pus scopul să determine efectul psihologic al unei cărți asupra omului și a descoperit că literatura artistică face oamenii mai blânzi.

Dar blândețea nu e unica trăsătură pe care o amplifică cărțile. Toate calitățile necesare pentru a dezvolta o afacere de succes pot fi cultivate cu ajutorul cărților potrivite. Mai jos vei găsi 8 cărți recomandate atât antreprenorilor cu experiență, cât și celor care sunt la început de drum. Acestea sunt cărți din care vei învăța:

  • modele de afaceri noi;
  • strategii efective;
  • cum să te concentrezi când ai de rezolvat sarcini mai complexe;
  • cum să lupți cu concurența, fără să pierzi din calitatea serviciilor;
  • importanța echipei;
  • cum și când să faci o tranzacție corectă și de succes;
  • rolul și importanța șanselor și cum să nu le pierzi.

1. "Contele de Monte Cristo", Alexandre Dumas

Arată cât de mult ajută perseverența la concentrare și la rezolvarea sarcinilor destul de complexe, pe mai multe niveluri, deși, în cazul lui Dantes. obiectivul principal a fost răzbunarea.

2. "Construirea modelelor de afaceri. Manual de strategist și inovator", Alexander Ostervalder și Yves Pigne

Conține un număr considerabil de modele de afaceri noi și strategii efective care sunt utilizate de mulți antreprenori de succes.

3. "1984", George Orwell

În această carte vei găsi o serie de analogii ale perioadei URSS și ale societății moderne (inclusiv occidentale). Povestea unui om care a încercat să lupte împotriva mașinăriei de stat, deși știa că era fără sens.

4. "De la zero la unu. Cum să creezi  start-up-uri care vor schimba viitorul", Peter Thiel, Blake Masters

Concurența nu este întotdeauna bună și adesea ucide calitatea (încercând să scadă prețul, jucătorii de pe piață fac economie la tot ce pot). Autorul sugerează să se găsească domenii (modele) pentru a face o afacere, în care nu vor exista concurenți. De asemenea, co-fondatorul celebrului Paypal, Peter Thiel, amintește că echipa are o influență foarte puternică asupra succeselor. Este important ca toată lumea să fie inspirată de o idee supremă și de un spirit comun.

5. "Restul zilei", Kazuo Ishiguro

Călătoria prin Anglia a unui majordom profesionist (poate cel mai bun din lume la acel moment),  în care își amintește diferite evenimente și sarcini pe care le-a rezolvat. Cartea prezintă viața unui om mic, dar care a ajuns să interacționeze cu personalități și evenimente care au avut o mare importanță în afacerile Europei și ale lumii. Și el era mândru de asta! El era mândru de munca sa, de influența sa și de cât de bine se descurcă! În cele din urmă, autorul ne provoacă să ne gândim dacă majordomul a făcut alegerea potrivită atunci când a decis să-și petreacă toată viața în această poziție.

6. "Lebăda Neagră. Sub semnul imprevizibilității ", Nassim Taleb

Filozofia rolului puternic pe care îl au șansele în viața noastră.

7. "Analiza tehnică a piețelor financiare", John J. Murphy

Dacă nu dorești să faci investiții, atunci alege tranzacțiile active. Dar aici trebuie să știi să alegi cele mai corecte momente de intrare și ieșire dintr-o tranzacție în perioade scurte de timp. Dacă îți place acest domeniu și vrei să dezvolți abilitățile necesare pentru astfel de activități, atunci ar trebui să studiezi această carte.

8. "În căutarea fluxului. Psihologia implicării în viața de zi cu zi ", Mihai Chikszentmihayi

Cercetarea științifică a stării în care ești când devii foarte implicat în activitatea ta, atunci când nimic altceva nu te deranjează.

Îți sugerăm să incluzi aceste cărți în lista ta de citire pentru anul 2019 și vei culege roadele în scurt timp. Doar știi că autodezvoltarea este unica investiție în care nu ai cum să dai greș și ai doar de câștigat.

Și, dacă tot ai decis că anul 2019 va fi anul dedicat dezvoltării, vino pe www.angrybusiness.md și alege trainingul sau trainingurile care te va propulsa. Mai ales că acum e și mai ușor să te înregistrezi și să achiți online, direct pe site-ul Angry Business, cât și pe afisha.md.

Ai decis la care training ne vedem?