Vrei să devii mai bun și mai eficient? Prinde 7 strategii cu rezultat sigur

...

Dezvoltarea continuă este prerogativa succesului. O știi și tu, o știe și Elon Musk, o știu toți. Problema e că nu toți o fac. Dar, odată ce realizezi că stagnarea este degradare, o să fii mai dornic să lucrezi asupra ta.

Iar pentru acel moment, găsește câteva sfaturi practice prin care vei afla cum să îți descoperi potențialul și cum să-l gestionezi mai bine. În timp ce citești, gândește-te bine la fiecare dintre ele și încearcă să înțelegi ce poți schimba chiar de mâine.

1. Ce poți face cel mai bine?

Toată lumea are un domeniu în care se manifestă cel mai bine. De exemplu, ești bun la strategii. Îți place să te gândești la imaginea de ansamblu și să determini ce se va întâmpla în continuare. Când faci astfel de lucruri, te dedici total și asta îți place. Totuși, este probabil ca o parte din munca ta să fie ceva la care nu te descurci foarte bine. De exemplu, întotdeauna întâlnești dificultăți în gestionarea e-mailurilor și a comunicării.

Dacă nu poți să faci ceva, deleagă altora, iar tu lucrează la ceea ce ești bun și unde ești mega eficient.

2. Studiază-ți ritmul

Unii oameni sunt – ciocârlii, alții – bufnițe. De exemplu, unii sunt activi și pot să facă cea mai substanțială muncă numai dimineața, iar alții în a doua parte a zilei. Dacă vei înțelege cum funcționează mintea și corpul tău, vei putea organiza ziua astfel încât să ai cât mai multe rezultate.

În această săptămână, acordă atenție stării tale de spirit și energiei pe parcursul zilei. În care parte a zilei te simți mai productiv/ă și mai energic/ă? Când te simți obosit și ai nevoie de o pauză? Ce alimente te energizează cel mai bine? Unde ești când obții cele mai bune rezultate? Încearcă să reconstruiești ziua astfel încât să profiți de ritmurile tale.

3. Planificarea

Dacă nu vezi scopul, nu vei putea ajunge la el. Uneori lucrăm fără să ne gândim la rezultatul final. Ne pierdem în problemele urgente și uităm să facem un pas înapoi și să ne întrebăm: „Este cu adevărat cel mai important lucru pe care îl pot face acum?”

Lista de priorități te ajută să nu pierzi din vedere ceea ce este important. A avea un astfel de sistem personal te ajută să răspunzi la întrebarea ce ar trebui, exact, să faci și în ce ordine.

Care este lista ta de priorități? Scrie-le și împărtășește-le cu șeful tău pentru a verifica dacă ambii sunteți pe aceeași undă. O asemenea listă este benefică și pentru viața ta personală.

4. Cum investești în tine?

Oamenii cu adevărat de succes au devenit astfel pentru că au investit în mod constant în ei înșiși și în succesul lor. Ei au vrut să învețe de la cei mai buni, au citit foarte mult și au încercat multe lucruri noi.

Ar fi bine să ai un plan pe termen lung. Gândește-te cum ai vrea să fie cariera ta peste 5 ani și scrie un CV. Ce vrei să faci în acești cinci ani? De ce ai nevoie ca să faci asta? Determină ce lipsește și, chiar azi, rezervă și notează în calendar timp pentru a realiza acele obiective.

5. Care sunt declanșatoarele tale?

Dacă dorești să creezi un obicei nou sau să scapi de cel vechi, în primul rând trebuie să înțelegi ce declanșează acest obicei. Autogestionarea înseamnă că știi exact ce te face să acționezi într-un fel sau altul. Dacă stresul te face să îți muști unghiile, atunci reducerea stresului este primul pas în combaterea acestui obicei.

Scrie o listă a declanșatorilor. Cum poți să îi folosești în favoarea ta? Și dacă dorești să schimbi un comportament, ce planuri trebuie să implementezi pentru a elimina obstacolele?

6. Calea către creativitate

Ideile bune necesită timp și pregătire. Este important să aloci timp pentru a face mai mult decât este necesar. „Mai mult” ar putea fi: citește mai multe cărți, meditează, explorează alte industrii, învăță idei noi.

Ce poți face săptămâna aceasta ca să devii mai creativ/ă? Să studiezi ceva? Gândește-te la cel puțin trei lucruri care te vor ajuta să crești.

7. Ești destul de receptiv?

Un alt aspect important al autogestionării este atunci când poți fi accesibil persoanelor care au nevoie de tine. Aceștia pot fi colegii sau rudele. O parte din gestionarea muncii și a timpului tău este de a da altora ceea ce au nevoie.

Mulți dintre noi sunt atât de „ocupați” încât nu găsesc timp pentru oamenii care depind de ei. Cu toate acestea, relațiile noastre cu oamenii sunt unul dintre cei mai importanți factori ai fericirii noastre. Dacă ești prea ocupat, atunci faci ceva greșit.

Scrie o listă de relații importante din viața ta – prieteni, familie, colegi. Gândește-te la fiecare – lucrezi suficient pentru aceste relații? Le dai suficient timp? Dacă nu, găsește o modalitate de a-ți schimba prioritățile, astfel încât să descoperi acest timp.

Gestionarea corectă și eficientă atât a timpului și a capacităților tale, cât și a angajaților este una dintre abilitățile vitale pentru un antreprenor, căci de aceasta depinde buna funcționare a întregii afaceri.

Dacă simți că trebuie să-ți îmbunătățești productivitatea, ar trebui să iei în considerare participarea la trainingul Director 9.0. Timp de 2 zile, vei învăța nu una, ci 12 abilități pe care trebuie să le aibă un antreprenor de succes. Vezi toate detaliile despre cursul Director aici: http://director.angrybusiness.md/.