3 lucruri de făcut chiar azi ca să ai echilibru mai bun între viața profesională și personală

...

Antreprenoriatul și viața socială, cea din afara afacerii pot fi greu de echilibrat. Iată câteva sfaturi care îți pot fi de mare ajutor, astfel încât să le combini cu ușurință pe ambele.

Cu toții, nu odată, ne-am dorit să existe un buton magic la care am putea apela ori de câte ori am avea nevoie pentru a obține măcar câteva ore suplimentare în fiecare zi, pentru a reuși mai multe lucruri decât ne-am planificat. Cu părere de rău, un astfel de buton încă nu a fost inventat, iar până când acesta va apărea, suntem pe cont propriu atunci când vine vorba de echilibrarea vieții profesionale cu cea personală.

Și pentru că nu există acest buton, vezi aici câteva lucruri pe care le poți face chiar acum și care îți vor oferi puteri instantanee de echilibrare și îți vor fi de mare folos în gestionarea mai bună a timpulului personal.

1. Creează obiceiuri sănătoase

Gândește-te la un lucru pe care trebuie să-l faci zilnic pentru a-ți asigura o zi productivă și de succes. Ar putea fi verificarea și curățarea căsuței poștale, citirea unei cărți copiilor tăi sau exercițiile fizice.

Acum alege ceva ce faci deja zilnic, cum ar fi să servești o ceașcă de cafea și "combină" noul obicei cu cel deja existent. De îndată ce ai terminat cafeaua, verifică-ți căsuța poștală sau citește o carte copiilor.

Această strategie este o modalitate excelentă de a încorpora noi obiceiuri în viața ta și de a asigura la finele oricărei zile o stare de bine și de pace interioară, datorată faptului că ai realizat mai multe decât ai crezut că poți.

2. Planifică și pregătește

În timp ce vei trece în revistă obiceiurile sănătoase pe care le poți combina cu cele deja existente, ai putea avea nevoie de liniște pentru a-ți putea planifica totul. Într-o lume în care există multă mișcare și totul se petrece extrem de rapid, ar putea apărea senzația de pierdere de timp atunci când doar „stai și te gândești”, fără a face alte lucruri, dar și acest proces este esențial. De fapt, cei mai de succes oameni petrec cel puțin 10 ore pe săptămână gândind și meditând!

În fiecare seară, dedică-ți 5-10 minute (sau mai mult, dacă ai posibilitatea) și fă-ți un plan pentru a doua zi. Decide asupra a 3 lucruri importante pe care îți dorești să le realizezi; acest lucru va părea dificil de la bun început, dar el îți va permite să îți concentrezi atenția și să nu ai impresia că ai un milion de lucruri diferite care trebuie făcute. Poți reveni mereu la această listă pe parcursul zilei și poți alege alte 3 lucruri după ce ai terminat primul trio.

3. Revizuiește și reflectează

Ții minte numărul de 10 ore pe săptămână? Ei bine, nu este doar pentru planificare: oamenii de succes, de asemenea, își acordă timp pentru a revizui lucrurile și a reflecta. În cartea sa Thinking for a change, guru-ul în domeniul de liderism - John C. Maxwell a scris: "Gândirea reflexivă transformă experiența într-o înțelegere". Dacă simți că te rotești pe același loc în fiecare zi, este timpul să te oprești și să te întrebi: Ce se întâmplă? Ce nu funcționează și de ce nu funcționează? 

Gândește-te la viața ta ca la un experiment: Ipoteza ta trebuie să fie că poți avea o viață personală de excepție și un antreprenor de succes în același timp.

La sigur, ai multe variabile – pe unele le poți controla, iar altele rămân incontrolabile. Obiectivul tău este să ai grijă de variabilele pe care le poți controla până când atingi rezultatul dorit. Ca un om de știință adevărat, asta înseamnă să iei niște notițe și să faci cercetări. La sfârșitul fiecărei zile, întreabă-te ce a mers bine și de ce, precum și ce nu a mers bine și de ce. Apoi, poți folosi ceea ce ați învățat din ceea ce a mers bine pentru a remedia lucrurile care nu au mers tocmai cum te-ai așteptat sau ai vrut.

Un rol important în acest echilibru îl joacă autodezvoltarea. Investește în autodezvoltarea ta, crești constant și vei înțelege cum să jonglezi frumos între toate aspectele vieții. Vezi toate trainingurile Angry Business pe www.angrybusiness.md, citește mult și trăiește-ți viața la maximum!